miercuri, 2 septembrie 2009

Caut serviciu!

Săptămâna asta a debutat în trombă. Multe activităţi casnice şi profesionale m-au împiedicat să vă ţin la curent cu noutăţile, deşi toate-s vechi şi nouă toate. Dar, noutatea noutăţilor e că începând de luna viitoare sunt jobless, aşa că îmi caut de lucru prin ziare şi toate site-urile de specialitate (e-jobs, best jobs şi de-astea - ştiţi şi voi cum e).

Eh, şi uite aşa s-au spulberat vise... se duce naiba concediul meu în Egipt, abonamentul meu la sală, la înnot (chestii pe care voiam să le fac la următorul salariu), pantofii pe care i-am văzut într-o vitrină din centrul oraşului, nu dau nume să nu fac reclamă, şi pe care intenţionam să-i achiziţionez. Deci gata vise şi hello cruda realitate. :(

E ciudat cum până luni când am aflat „minunata” veste, credeam că nouă nu ni se poate întâmpla şi că la noi nu a ajuns criza, că ne descurcăm destul de bine să ne permitem un concediu în Egipt şi că... multe altele. Vorbesc la plural, doar nu vă imaginaţi că făceam toate alea singură, nu? Şi iată că situaţia s-a schimbat într-o clipită. Nu se mai poate face nimic. Nimic din ce aş spune nu ar mai schimba decizia lor (a şefilor). Nu are sens să-mi mănânc energia de pomană. Ce a fost, a fost aşa că move on! On, on da' unde on pe vremurile astea - stau şi mă întreb?!

2 comentarii:

  1. :) la tine a ajus criza cu un an mai tarziu... imi pare rau ca a trebuit sa afli pe propria piele. oricum, sper ca s-a rezolvat situatia cu jobul intre timp

    RăspundeţiŞtergere
  2. neah, nu s-a rezolvat nimic.
    mai stau pana in octombrie si dupa aia... dumnezeu cu mila :(

    RăspundeţiŞtergere

Faceţi căutări pe acest blog

Se încarcă...