O entorsă te poate ţine la pat câteva zile bune sau chiar câteva săptămâni. Slavă Domnului, eu am negociat şederea mea la pat cu doctorul de la urgenţe, astfel că am „bolit” numai 3 zile. Da, dar 3 zile mi-au părut o veşnicie. Nu tu alergat prin parc, nu tu stat la calculator, nu tu ieşit afară la soare, nu tu ieşit în oraş seara cu prietenii. Doar eu şi 4 pereţi. Asta ca să vezi ce face o entorsă dintr-un om activ şi un amărât de ATV care a provocat mai sus amintita suferinţă.
Nu mă pot lăuda cu cine ştie ce activităţi „in door” pentru că durerea era mai presus de dorinţa mea de a ma concentra la lectura unei cărţi bune sau de a viziona un film mai puţin bun. Aşa că mi-au mai rămas doar muzica şi o companie bună, fără de care, probabil aş fi înnebunit. O verişoară de-a viitorului meu soţ s-a procopsit cu mine, o frustrată nervoasă care nu se putea mişca din pat nici pentru o cană cu apă. Acum înţeleg eu atitudinea cerşetorilor în scaun cu rotile sau a bolnavilor imobilizaţi la pat din diferite motive. Păi cum să nu fi nervos când alţii se distrează sau pur şi simplu îşi văd de activităţile zilnice, iar tu te holbezi, cât e ziulica de mare, la cei patru pereţi?!?
Ei bine, chinul meu a luat sfârşit azi. Am revenit la serviciu, la internet şi la tot ce prezintă interes pentru mine.
Un sfat: mare grijă la ATV-uri! Nu merită să stai la pat 3 zile, minimum, pentru câteva minute de distracţie. De azi înainte gata - ATV-ul e istorie pentru mine.
Multă sănătate vă doresc!
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu